Fără iubire, zilele-s de iască
Iar nopţile-s de pâslă, până-n zori
Şi nici nu ştiu cum poate să trăiască
Cel condamnat să nu mai facă flori.
Fără iubire, iarba se usucă,
Şi frunzele se risipesc în vânt,
Făgăduite dorului de ducă
Prin chiar rostirea primului cuvânt.
Fără iubire sufletul se trece
Şi trupul se zbârceşte, ca un măr
Uitat pesemne, într-o hrubă rece,
Din prea puţinul verii adevăr.
Fără iubire flacăra îngheaţă
Şi-n aşteptarea unui alt prilej,
Tot ce păruse doritor de viaţă,
Se-nchină uscăciunii ca un vrej.
Fără iubire, nu mai are stare,
Înfrigurata vrajă din sărut
Şi ne-amăgim din ce în ce mai tare,
Cu amintirea celui dispărut.
Fără iubire nimeni nu mai ţine
Măsura vremii cu întâmplări cu tot,
Minunile răsar tot mai puţine
Şi nici măcar să dăinuie nu pot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează