Albiți de vreme și necazuri,
la gura sobei, povestesc.
- Știi tu când pentru prima oara
ți-am spus atunci că te iubesc?
- O da, zâmbește blând bătrâna,
și eu ți-am dat, spre amintire,
din părul meu, o buclă de-aur,
ca semn de vecinică iubire.
- O țiu, moșneagul îi răspunde.
Și printre foile'nvechite,
șuvița de-aur i-o arată,
simbol de zile fericite.
Plângând ca doi copii, alături,
s-au sărutat pe frunte dulce.
Târziu de tot în acea seară
s-au dus bătrânii să se culce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează