De fi-vei cer - Horațiu Mălăele

Se lasă noaptea peste Baia Mare,
viața dispare-ncet în minele de sare
iar, peste țări, în jalnicul Madrid,
un soare moare trist și rece și fetid.

Parisul se târăște cu aer prefăcut,
iar Bucureștiul plânge ca un copil pierdut.
Orașele bolnave își caută destinul,
și curge-n lacrimi Volga și Dunărea și Rinul...

Deci, iată-ne iubito la margine de Timp,
de fi-vei tu zeiță eu îți voi fi Olimp,
de fi-vei cer, voi fi abis,
de fi-vei somn, îți voi fi vis.