De la Nistru pân' la Tissa
tot românul plânsu-mi-s-a,
că nu mai poate străbate
de-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
vin muscalii de-a călare,
de la mare la Hotin
mereu calea ne-o aţin;
din Boian la Vatra-Dornii
au umplut omida cornii,
și străinul te tot paşte
de nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
și-au făcut duşmanii cale,
din Sătmar pân' în Săcele
numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
nici îi merge, nici se-ndeamnă,
nici îi este toamna toamnă,
nici e vară vara lui,
și-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
curg duşmanii în puhoi
și s-aşează pe la noi;
și cum vin cu drum de fier
toate cântecele pier,
zboară păsările toate
de neagra străinătate;
numai umbra spinului
la uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
codrul - frate cu românul -
de secure se tot pleacă
și izvoarele îi seacă -
sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
mânca-i-ar inima câinii,
mânca-i-ar casa pustia,
și neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
tu la Putna nu mai sta,
las' arhimandritului
toată grija schitului,
lasă grija sfinţilor
în sama părinţilor,
clopotele să le tragă
ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
doar s-a-ndura Dumnezeu,
ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
să te-aud din corn sunând
și Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
ai s-aduni Moldova toată,
de-i suna de două ori,
îți vin codri-n ajutor,
de-i suna a treia oară
toți duşmanii or să piară
din hotară în hotară -
îndrăgi-i-ar ciorile
și spânzurătorile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează