Să povestesc - Eugen Jebeleanu

Să povestesc amintiri despre tine...

nu ești, nu te vei înapoia,

nu ești plecată numai pentru o mie de ani,

ci pentru...

Să spui: era, a fost, cum nu spun

despre brățara ta din cutie

care este...

și să merg înainte, să-mi văd umbra întrecându-mă,

să înaintez împovărat de soare

(unde să mă feresc de el?),

scăldându-mă în marea lui 1966, și să fiu fără de...

sunt o pădure de amintiri.

E totul numai zvon.

Am fost, am fost, am fost cu...

înghite-ți limba și tăcere...

fac amintirile din tine-acum ce vor.

M-acoperă un val, și sunt albastru-acum

și spun: acum sunt val,

și altul mă rostogolește

zvârlindu-mă pe-o plajă. Sunt o scoică.

Arunc o piatră netedă pe-ntinsul mării, și saltă piatra și aud un râs.

Al tău. De-atunci. Rămas pe țărm, acolo.

Aveai picioare de lumină zveltă.

Te văd în depărtare prin atâtea lumi de atunci,

brăzdând văzduhul de-atunci,

eu sunt și azi, și nu sunt, fără de tine.

Pădure de-amintiri.

De după fiecare arbore m-așteaptă

pași lungi, rotundele ecouri,

elanurile tinere ce nu mai pot ajunge până la mine.

Și nimeni, decât eu, ca să le știe sonoritatea, frăgezimea, blândețea

și neputința de a mai zbura.

Distanțe. De necuprins...

Să pot surprinde amintirile, dându-le carnea mea,

o să încerc să mă târăsc spre tine,

prin sârmele ghimpate ale chinului...

(Elegie pentru floarea secerată, 1967)