Aud pe-aici, pe lângă mine paşi
vin voci străvechi să cânte şi să mustre,
un paradis e îngropat la Iaşi
sub străjuirea umbrelor ilustre.
Vin voievozi cu degete subţiri
un stins condei îşi plânge arabescul,
ceva ce va-ntâmpla la Convorbiri,
apare un poem de Eminescu.
Alecsandri va regăsi discret
durerea şi misterul din talangă
și lângă umbra marelui poet
va creşte metafizica lui Creangă.
Ceva inexplicabil e aici,
în pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,
dicționaru-i pus a se îndulci
cu miere sacu-şi coase orice petic.
Sunt clipe, uneori, sunt zile chiar,
când vin fantomele de cai în tropot,
atunci Moldova toată-i un altar
proteguit de fiecare clopot.
Întregul Iaşi e desenat frumos
și orice pas al frunzelor rămâne
de parcă, el e dintr-un nobil os
Biblioteca Patriei Române.
Arhitectura lui e de amurg,
e o chindie fiecare casă
de-atâtea umbre ce din vremuri curg
întregul Iaşi e-o noapte luminoasă.
Aici un tei ajunge împărat,
și o bojdeucă intră în legendă,
aici, pereţii au încorporat
o stare genială permanentă.
Aici, mai dulce curge vinu-n teasc
și om mai bun ca moldoveanul nu e
aici, chiar şi copii când se nasc
în faşă au proiectul de statuie.
Eterni sunt toţi în fiecare zi
de struguri veşnici fumegă povarna.
Ca o-nflorire de mitropolii
își regăseşte ziua sfântă iarna.
E ziua de unire dintre fraţi,
când Iaşul a ales cu bărbăţie
decât fruntaş între înstrăinaţi,
mai bine-al doilea-ntr-o Românie.
De ce-au ales nu Iaşi, ci Bucureşti,
în fond, întregul Iaşi era un templu?
Voi, clăditori ai soartei româneşti,
purtarea Iaşului e un exemplu.
Şi umbrele ilustre care vin
să scuture de orice rele piatra,
încuviințează pasul spre destin
și laudă acestei patrii vatra.
Şi mai ştiau acei ce-au acceptat
că Iaşu-i Iaşi, că nu-l sfărâmă timpul,
că zeii unui neam neînfricat,
aici la Iași și-au hotărât Olimpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează