În hău de mări, bătute de furtună,
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaş, braţul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.
Seninătate, zbucium, împreună,
Uniţi de sorţi pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiaşi extaz,
Nemărginirea, floare de genună.
Şi haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeaţă-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,
Zbucni legănătoare şi suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.
(Sursa foto google)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează