Powered By Blogger

1 ian. 2019

Altar la Putna - Tudor Arghezi














Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întâiaş dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Şi scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii şi flori de mac,
Într-un chenar de muşeţele.
Ghicesc prin rânduri, ca prin site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite:
Ieromonahul Nicanor.
Dar colţul paginii mai poartă
Şi-o urmă de-altă semnătură,
Când mâna lui, de mult fusese moartă;
Trecut pe buze şi uitat în gură
La fostul hram de sărbătoare:
Buricu degetului mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează