Nu-ți mai tulbura gândirea cu nimicurile-aceste...
nu știi tu că, de când lumea, dragostea e o poveste?
De-o auzi a zecea oară, dulce-ți sună la ureche,
ți se pare că e nouă, deși știi că este veche;
Și pe clina-nchipuirii lunecând fără de voie,
rătăcești așa departe și simțești că anevoie
te mai poți întoarce iară la pierduta-ți nesimțire
când erai cu sânge rece la ispite și iubire,
Când cu-o ironie-amară răspundeai la orișicine
îți vorbea cu-mpătimire de amoruri pentru tine;
și cu inima ușoară tu treceai prin astă lume,
nelegat fiindu-ți gândul nici viața de vreun nume.
Astăzi prismele iubirii ți-au întunecat vederea;
s-au schimbat în juru-ți toate și tu ți-ai schimbat părerea.
Unde-ți este-nțelepciunea ce-o aveai în alte vremuri?
Nu știi tu că, de când lumea, dragostea e o poveste?
Nu-ți mai frământa gândirea cu nimicurile aceste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează