Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
socoate cănile din zori - şi după
să-mi spui cu rouă câte-s pline,
și dimineaţa cât se-ntinde -
când doarme ţesătoarea - cine
mai ţese pânzele senine!
Şi scrie-mi câte note ai simţit
în extazul Prihorului ameţit
în ramul plin de umire nouă -
țestoasa câte plimbări a făcut -
albina câte potire a băut,
la marea Orgie cu rouă!
Bolta curucubeului de cine e dusă
și cine mână zarea supusă
cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite -
salbele nopţii de cine-s socotite
de nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
a zăvorât ferestrele atât de bine
ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
îmi va deschide dincolo de lume
și voi lăsa zorzoanele în prag?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează