Powered By Blogger

29 apr. 2019

Alb și negru - Adrian Păunescu

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi a minţi se-aude la fel cu a iubi.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă târându-mă-n noroi.

Noi suntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adânc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plâng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lângă pădure
Mă întâlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează