Spune-nserarea: "Mi-e sete de umbră!"
Spune luna: "De luceferi mi-e sete!"
Fântâna limpede cerşeşte
şi vântul suspină.
Mi-e sete de-arome şi râsete,
sete de cântece noi
fără lună şi crini
şi iubirile moarte.
Un cântec al zilei de mâine, să mişte
viitorului liniştitele iazuri.
Şi de speranţă să umple
mâlul şi undele lor.
Un cânt luminos şi-odihnitor
plin de gânduri,
neatins de tristeţi şi mâhniri,
neatins de iluzii.
Fără carne lirică- un cânt
ce umple de râset tăcerea
(un stol de orbi porumbei
lansaţi spre mister).
Un cântec spre lucruri ţintind
şi spre sufletul vântului,
să afle odihnă în bucuria
inimii nemuritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează