Cântecul ultimei întâlniri - Anna Ahmatova

Stă pieptu-mi gata să se frângă,
fără putere, înghețat,
mănușa pentru mâna stângă
pe mâna dreaptă-am îmbrăcat.

Că sui un munte, îmi păruse,
și treptele erau doar trei...
“Hai, mori cu mine!” toamna-mi spuse
ținându-mi calea sub un tei.

“Ursitele mi-au fost haine,
și mă-nșelară zi de zi...”
răspuns-am tristă: "Și pe mine!
Cu tine-odată voi muri.”

Aceasta-i ultima cântare.
priveam spre casa ce cândva -
gălbuie și nepăsătoare
lumina-n dormitor ardea.