Gulliver - Sylvia Plath

Trec norii peste trupul tău,
sus, foarte sus şi-ngheţaţi,
puțin turtiţi ca şi când

Ar pluti peste-un geam nevăzut,
altfel decât lebedele
fără sclipiri;

Altfel decât tine,
fără a fi legaţi cu sfori.
Răcoroşi, albaştri. Altfel decât tine.

Tu, cel culcat pe spate,
cu ochii la cer.
Oameni-păianjeni te-au capturat,

Răsucind şi-nnodând măruntele lanţuri,
șperțurile lor
cusute cu aţă albă!

Ce straşnic te urăsc cu toţii!
În văile dintre degetele tale, ca nişte viermi prăpădiţi, se agită,
ar dori să te vadă dormind în vitrinele lor,

Degetul acesta şi celălalt, o relicvă.
Calcă peste ei!
Cu pasul tău de şapte poşte să treci peste ei, asemenea

Depărtatelor, inaccesibilelor spaţii ce se rotesc în Crivelli.
Ochiul tău să fie un vultur,
umbra buzei tale, un abis.