Powered By Blogger

29 apr. 2019

Lui X - Veronica Micle












Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt -
astfel tu `n a cărui minte universul se răsfrânge,
al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Și dorești a mea iubire... prin iubire pan` la tine
să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
când măreața ta ființă poate nici n-o înțeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții
și numai din depărtare când și când să te privesc,
martoră măririi tale să fiu pân` la pragul morții
și ca pe-o minune `n taină să te-ador, să te slăvesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează