Ştiu, puritatea nu rodeşte,
fecioarele nu nasc copii,
e marea lege-a maculării
tributul pentru a trăi.
Albaştri fluturi cresc omizi,
cresc fructe florilor în jur,
zăpada-i albă neatinsă
pământul cald este impur.
Neprihănit eterul doarme,
văzduhul viu e de microbi,
poți dacă vrei să nu te naşti,
dar dacă eşti te şi îngropi.
E fericit cuvântu-n gând,
rostit, urechea îl defăimă,
spre care o să mă aplec
din talgere - vis mut sau faimă?
Între tăcere şi păcat
ce-o să aleg - cirezi sau lotuşi?
O, drama de-a muri de alb
sau moartea de-a învinge totuşi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează