Ce doruri ies din ochii-ţi prin raza lor senină
ce fulgeră şi-ncântă uimita mea vedere?...
prin gene-ţi se strecoară o rouă cristalină
și cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.
Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde...
să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
te-ajunge şi păleşte fiinţa-ţi diafană;
ferește-te de mine, de focul ce m-aprinde.
Vezi îns-a mele lacrămi şi ruga mea ascultă:
buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
pe sânul tău îl pune, ş-alege cât de multă
plăpândă simţitivă ş-un trist nu-mă-uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează