Căzută-i bruma sus la vie;
pustiu e drumul spre izvor,
căci, vezi trecutul nu învie;
doruri ce-a fost de-a pururi mor.
Se sting pe veci dar cine știe,
urmând rotitul vremii zbor,
în care altă vecinicie
se va ivi același dor?
Pe noi aceiași să ne-mbie
pe-același vechi umbrit răzor
cu cântec, în cules de vie,
cu ropot dulce de izvor.
Noi n-om ghici c-am fost odată,
nici n-om visa că vom fi iar,
că ne-a fost scris d-aceeași soartă
să ne iubim tot în zadar.
Și când o fi să ne despartă
viața din nou cu nou hotar,
rosti-voi trist ca altădată
cu suflet nins și graiul rar.
Căzută-i bruma sus la vie;
pustiu e drumul spre izvor,
căci, vezi trecutul nu învie;
doruri ce-au fost de-a pururi mor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează