Sângernând de răni adânci,
de zile fără soare,
de răni ascunse şi puroi,
cu oasele slabe şi moi,
stau ghemuit în pat şi mâ gândesc
că în curând am să vă părăsesc,
prieteni dragi.
Nu plângeţi că mă duc de lângă voi
și c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
cu hoţii în acelaşi cimitir,
căci crezul pentru care m-am jertfit
cerea o viată grea şi-o moarte de martir.
Luându-L pe Iisus de Împărat,
năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
luându-mă cu diavolul la trântă
și ani de-a rându-ntr-una m-am luptat
să devin altul,
un erou,
om nou.
Şi-am vrut
neamul să-l mut
de-aici, de jos,
la Domnul Iisus Hristos.
nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
și nici de cei ce trupul v-il ucid.
De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
și fericirea-ţi dă în veşnicie,
de El să-ţi fie frică, turmă mică.
Acum, când văd cât sunt de păcătos,
de mic şi de neputincios,
că am nevoie multă de-ndurare,
de dragoste, de milă, de iertare,
că numai Dumnezeu le poate toate
și lumea din robie El o scoate,
devin copil supus,
sunt umilit
și-s fericit.
Din cerul tău înalt şi prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
prietenilor mei de pe pământ
redă-le, Tu, în alb veşmânt
un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează