Imn frumuseții - Charles Baudelaire

Vii din înalte ceruri sau ieși din adâncime,
o, Fumusețe? Reaua și buna ta privire
împrăștie de-a valma și fericiri și crime,
de-aceea tu cu vinul te potrivești la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
sărutul tău e-o vrajă și-o amforă ți-i gura;
și când reverși miresme de-amurguri cu furtună
se face laș eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câne pe poala ta se ține;
și bucurii și chinuri tu sameni la-ntâmplare;
stăpâmă ești și nimeni nu e stăpân pe tine.

Calci peste morți de care îți râzi cu mult dispreț;
ai juvaeruri multe și Groaza dintre toate
nu-i cel mai slut, și - Omorul e-un breloc de preț
pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
slăvindu-te drept torță când a-nceput să ardă.
Acel ce-și strânge lacom iubita-n brațe pare
un muribund ce-n taină mormântul și-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,

o, Fumusețe, monstru naiv și fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
spre un infinit de-a pururi drag și misterios?

Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină,
ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină!
Faci lumea nu prea slută și clipa nu prea grea?

(Traducere de Alexandru Philippide)