A stat ninsoarea, a stat viscolul, a stat tot,
nimic nu mai pică acum nici din cer,nici de pe-acest pământ, oricât ai aştepta
la fereastra albită de ger.
Îndepărtază-te, nu mai spera, nu
mai sta cu nasul lipit de acel geam,
s-a dus şi ea, s-a dus şi tinereţea, s-au dus
și iernile înfrigurate în care treceam.
Alunecând încet dintr-o vârstă în alta,
dintr-o viaţă în alta, dintr-un iad
mai înfricoşător ca însuşi iadul
acolo unde sufletele cad.
Aşa ca de la sine, fără să le mai pese,
cum cad ninsorile peste o cruce,
cum cade ochiul unui muribund
pe ultimul lucru care se duce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează