și-a trecut pe Saint Michel subit;
în arşiţă, sub mute frunzare,
cu mine s-a-ntâlnit.
Tocmai mergeam alene spre Sena;
foc de vreje-n suflet, mici melodii
mă ardeau: stranii, triste, purpurii
la gândul că voi muri.
M-a prins din urmă, mi-a şoptit ceva,
a tresărit tot bulevardul Saint Michel,
zum, zum: zburau jucăuşe frunze,
de-a lungul, pe el.
O clipă: Vara nici n-a băgat de seamă,
toamna a şi fugit din Paris râzând.
A fost aici, eu singur ştiu că a trecut
pe sub frunzare gemând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează