Cosmopolit ca arborii pitici,
mai lustruit ca jilțul bunicii decedate,
vând lemnul liniștitelor carate
pe două, trei vertebre de arici.
Și încurcând mai rău decât s-ar crede
reverberarea spectrului solar,
dau liber curs principiului barbar
deplin stăpân peste cocleala verde.
Răstălmăcirea vechiului tipar
m-ajunge când, pe țeasta mea târzie,
alunizează blonda colilie
și clocotul incandescent de var.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează