Amurgul înflorește prin ramuri de măslin...
fecioara Amarillis cu trupul ca zăpada,
zărește de pe munte Corintul alb, Hellada
ce-adoarme mângâiată de golful cristalin.
Și-a păstorit poporul de capre prin livada
cosită, înflorită cu cimbru și pelin.
Acum când o așteaptă în vale iar ograda,
își simte, fără vrere, de lacrimi ochiul plin.
Căci a băut, la șipot, din cofa ei aseară,
din apa ne-ncepută sub cer de primăvară,
Theokritos, poetul, de cer îndrăgostit...
Pe buza lui suspină distih nemuritor,
în pieptul ei mai plânge nemângâiat un dor -
și visul, de iubire rămâne despărțit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează