Suflul sistolic al castanelor pe caldarâm,
saturnalia vântului buimac pe acoperișe
oasele de sepie ale nopții muribunde
și harfa genelor lungi ale tale
care face zdrențe întunericul.
În acest loc mă opresc,
mă aplec și pun genunchiul în colbul drumului.
O floare de gardenie care tremură.
Sigur, pe-aici a trecut îngerul,
vedeți ce sclipire tragică,
vedeți ce grație are absurdul?!
Deci, să ne punem în siguranță, iubito,
ochii tăi ca o amuletă tainică nu ajută la nimic.
Și grăbi pasul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează