Calfă la diavol, ucenic la tâlhari
de-aş fi fost, în zănoagele crunte,
încă n-aş trece cu răni aşa mari,
cu semn de osândă pe frunte.
Gloata cu ură în juru-mi se strange,
Mă biciuie şuierături:
- De unde vii, spune, mânjit de sânge,
din ce turbate păduri?
Hai, ticălosule, spune: poate
argat ai fost la strigoi?
Poate-ai ucis la răspântii spurcate?
Eşi plin de sânge şi de noroi
Alţii-mi văd rana care zvâcneşte,
pipăie pieptul meu ars de fier.
- De unde vii? Cine ţi-a rupt carnea-n cleşte?
În ce drăcesc atelier?
Trec printre ei, înalt şi străin,
îmi curg boabe roşii pe faţă.
- De nicăieri eu nu vin.
Vin numai din viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează