Aş vrea s-o văd iar pe femeia de demult, un vis
în care graţia blândă, de zână s-a închis,
care călca veselă-gravă în tina moale
când ne plimbam în trei pe câmpuri goale,
de care, privindu-te, nu puteai să nu tremuri,
aş vrea să n-o mai plac pe ea, draga de pe vremuri.
Nu mi-am făcut cu ea vreun plan, aş vrea s-o văd numai
visând când face plajă în grădina ca un rai
şi cum însăşi e, ea ţine-n mână-o carte-nchisă
şi-n vântul toamnei foşneşte în jur frunza deasă.
Aş privi cum se ridică-ncet, cu şovăire,
precum cel ce se smulge brusc dintr-o amintire,
se ridică, priveşte-n jur, cu pas grăbit se duce
spre drumul de dincolo de-a tufelor răscruce,
aşteptând-o picotind să-i dăruiască zarea;
cu foşnet de-adio pomii-i însoţesc plecarea.
Aş vrea mult s-o văd, precum copilul mama-i moartă,
pe femeia de demult, trecând a luminii poartă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează