O, suflete al meu din compilații,
te-ncolonezi în viață ca-n armie,
când ți se pare că te mai îmbie
un piept infatuat de decorații.
Până și moartea vine fistichie,
ți se arată nuri și roze grații
și în elegi de ce mai vrei să bei tărie
să ștergi cocleala de pe bioinstalații.
Chiar îngerii au cotiere, birocrații,
și pudici îsi ascund culoarea colilie
se-anunță ploi care vor uzurpa inflații
deși tu mergi din aporie-n aporie.
Pe țărmuri noi adâncii, înecatii,
îsi rod din trupuri vulpile în vie...
în schitul inimii, umilă o chilie
ne lumineaza doar părinții, frații.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează