Noaptea străbat bulevardele oblice,
odihnindu-mi privirea-n orbitele lor.
Noaptea-ntâlnesc trecători singuratici
grăbind către casă,
și c-un gest nevăzut le fur umbrele.
Jocul acesta l-am învățat singur
odată demult - jocul șăgalnic
îl știuse cândva un copil
cu capul învăluit de un nimb de vise.
Unde sunt anii, unde sunt iernile
amestecate cu pași de lup?
Pe-atunci mă jucam gonind umbrele norilor,
astăzi fur umbre de oameni.
Umbre de oameni, umbre de oameni...
Nu pot vedea lunga trenă de noapte;
nu pot vedea întunericul
veșnic pe urmele lor.
Chiar dacă jocul meu pare-o risipă,
un dans de comete în gol -
am să-l joc pînă când va rămâne din mine
doar o patimă veche ca un simbol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează