Melodie de nea - A. E. Baconsky

Trenurile aleargă printre munții copleșiți de zăpadă,

trenurile aleargă înfiorând albe ținuturi de nea,
înfiorând melodioasele, linele flaute ale iernii,
sus prin brazi ascunse de vânt.

Liniștiți-vă glasuri ale pădurilor, liniștiți-vă toate.
Nu trădați nimic din melancolica veșnicie-a zăpezii -
călătorii au ochi obosiți de troiene -
și văd departe chipuri rătăcite.

Liniștiți-vă, glasuri - numai gorunii bătrâni
să-ngâne silabele sacadate-ale roților,
ca pe-un cântec pe care-l înveți fără să vrei
și fără să vrei te trezești fredonându-l întruna.

Domoliți-vă, sălbăticiuni ale negurii, plânsete dulci ale văilor,
domoliți-vă, gânduri trecute rămase în umbră,
repetați obsesivele ritmuri chiar după ce năluca neagră
va dispărea înghițită de ceață.

Și deasupra copacilor și a stâncilor goale,
arătați-vă creștetul, zile și nopți viitoare,
voi, care veniți mereu spre mine
și mereu de mine fugiți ca pădurile acestea de trenuri.