După un naufragiu groaznic
Ce i-a scufundat în ceaţă
Şase marinari nevolnici
Care-au mai scăpat cu viaţă
Înotând şi zi, şi noapte
Peste apa plumburie
Fură azvârliţi de valuri
Pe o insulă pustie.
Trei luni s-au hrănit cu ierburi
Şi cu peşti găsiţi la mal,
Îşi făcură şi-o colibă
Şi trăiau original.
Nu le mai lipsea nimica,
Ba ades le prisosea,
Aveau hrană, ierburi, apă,
Doar femeie le lipsea.
Rabdă omu-o lună, patru,
Mai te-agiţi, te consolezi
Însă când te ajunge jalea,
Mai că-ţi vine să turbezi.
Dar-ntr-o zi, pe un rest de barcă
Ce-a rămas numai crâmpeie,
Peste malu-abrupt deodată
Fu zvârlită o femeie.
Una singură şi goală
Şi frumoasă, o ispită
Care se-ndrepta în soare
Spre colibă fericită.
Marinarii, toţi, văzând-o,
Năvăliră-n goană mare
Care de care mai degrabă
S-o apuce la strâmtoare.
Ea, văzânduse-n pericol,
Ridică un braţ în sus
Şi cu-n gest de curtezană
Marinarilor le-a spus:
- Ho, nebunilor, sălbatici,
Nu vă repeziţi pe-aleie,
Ţineţi seama de un lucru:
Nu sunt schweitzer, sunt femeie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează