Oare cum or fi florile
când nu se uită nimeni la ele
și se dezbracă pe furiş
până la piele?
Cum or fi arătând romaniţele
când îşi dau jos rochiţele
lor albe cu centura aurie,
pe care toată lumea le ştie?
Cum or fi oare stânjeneii
când îşi leapădă cămăşuţele şi ciorăpeii
albaștri ca zarea fără nici un pic de gri,
pe care îi poartă şi noapte şi zi?
Şi cum pot să fie crăiţele
când îşi leagănă fustiţele
încrețite, cu horbote şi cu dantele,
ca să se minuneze lumea de ele?
Şi cârciumăresele cum or fi
fără catrinţele lor roşii şi portocalii,
fără iile lor strânse-n brâuri
cu-arnici, cu alesături şi râuri?
Şi, mai ales, trandafirii cum arată, oare,
fără costumele lor atât de elegante,
încât par să fie croite pentru o serbare
la care părinţii se maschează-n plante?
Tare-aş mai vrea să se întâmple odată,
într-o singură clipă, fără sfială,
să pot zări, pe furiş, cum arată
florile în pielea goală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează