Cobor panta sacră a cerboaicei,
spre rostogolirea râului
părăsind piscul însingurat
lăsându-l pradă trăznetului
fulgerului
cobor cu gândul întoarcerii
jinduind, venind mereu după cer
și crucea păsării vii
ce-mi puse pecetea zborului
la mari înălţimi.
Pe cărarea cerboaicei,
în străluciea spectrală a văzduhului
vreau să mă întorc
depărtându-mi braţele
cruce devenind, îmbrăţişare,
pregătită de înălţare, de zbor...
Braţele, mâinile, aripile
râvnind mereu cerul.
Urc
în o
cultă chemare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează