Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
un om după cale puţin s-odihneşte,
visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
și varsă pe fluviu un val de lumină,
un brâu lucitor;
eterul albastru cu stele aurite
se scaldă prin valuri uşor încreţite
de vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
cu pup-aurită, cu flori cununată,
cu văl de satin,
cu june fecioare ca visuri frumoase
ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
pe-al nostru trist sân;
un om cu cosiţe şi gene albite,
cu braţe secate, cu feţe pălite,
cu coasa de fier,
apare în barca cu dalbe fecioare
e timpul; iar ele sunt blândele oare
ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
iar grupa de fete de visuri se-mbată,
de viaţă se-ncânt;
cosița lor saltă sub aurea dulce
și flacăra lunii pe brâul lor luce,
și iată cum cânt:
„Vin' cu noi, străine june,
să te-mbeţi de răsfăţări,
vin' pe tinere cunune
de adună desfătări!
Vin' cu roze de-mpleteşte
anii tăi ce fugători,
pân' ce timpul nu coseşte
ale vieţii tale flori!
Să n-amâi plăcerea dulce!
Timpul este-amăgitor
ce răpeşte nu mai duce
fragedului muritor.
Astăzi toate pentru tine
jos în lume strălucesc,
și plăcerile divine
cu-a ta viaţă se-mpletesc.
Mâine se vor stinge toate
ca parfumul serii-n vânt,
al tău suflet mâine poate
s-o preface în mormânt.
Timpul trece, vin' mai tare!
Toate câte-n viaţă plac
trec cum trece-o sărutare;
toate lacrime se fac.
vin acum la fericire!
Mâine fi-va prea târziu,
vino până ai simţire,
până sufletul ţi-e viu!"
Spre barca ce fuge pe fluviu la vale
străinul îndreaptă cătările sale,
ce râură dor;
întinde-a sa mână şi sufletu-i bate,
răpit de dorinţe ce viu îl străbate
de vise d-amor;
dar vasul se duce şi-n umbră dispare.
Se stinge cu-ncetul cereasca cântare
pe râul tăcut.
În darn călătorul s-o urme se-ncearcă
și râuri de lacrimi ai săi ochi îneacă,
căci timpu-a trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează