nu mai eram un oarecare,
veneam la clubul „Lumea Nouă”,
și alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gârleanu,
pe Cincinat, pe Efitimiu,
ș-a apărut de Minulescu,
“Romanţe pentru mai târziu”.
Văzând - directorul revistei -
că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
m-a angajat ca secretar.
Redacţia era în centru,
o cameră - unde-încăpea,
biroul, scaune, dulapul,
maculaturi ş-o canapea.
De joi, când apărea revista,
și până lunea care vine,
redacția era închisă,
și cheile erau la mine.
Directorul - un om politic,
cu redingotă şi cu cloc -
venea în timpul săptămânii,
însă duminica, deloc.
Aşa că, tânăr, cu speranţe,
plutind în sferele senine,
mi-închipuiam că-n toată ţara,
nu-i altul mai grozav ca mine.
Şi într-o sâmbătă, pe seară,
plimbându-mi visul pe Lipscani,
m-am cunoscut cu o fetiţă,
cam de vreo douăzeci de ani.
De parcă Dumnezeu din ceruri,
vrând dorurile a-mi înfrâna,
O nimfă mi-a trimis în cale,
și mi-a şoptit: - Ionică na!
Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
de-acest potop de fericiri,
c-avea cosiţă în inele,
și-n sân ascunşi doi trandafiri.
Guriţa roşie şi mică,
și ochii negri, plini de foc,
că tot privindu-i mi-era frică
să nu pleznesc de atât noroc!
Ne-am dus la cinema, la “Clasic” -
un film cu Eva şi Adam -
o vorbă n-am scos pe-ntuneric,
ci doar prin mâini ne-nţelegeam.
Târziu, ca după miezul nopţii,
ca un autentic amorez,
am invitat-o ca să vadă
redacția unde lucrez.
În cameră, printre săruturi,
înghirlandate în rondele,
am proclamat-o, într-o poemă,
prințesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
când vream să-i mai dedic o strofă,
deodată a bătut în uşă
Directorul! O catastrofă!
În clipe de-astea, turbulente,
tu nu ştii singur ce să faci,
s-ascunzi după birou fetiţa,
s-au cât mai grabnic să te-mbraci?
Şi s-a-ntâmplat cum se întâmplă
când n-ai un pic de prevedere:
eu numa-n pantalon şi guler,
și ea cu nudul la vedere.
Directorul, galant din fire,
privind-o a şoptit: - Scuzaţi!
Iar eu am spus: - Mi-e verişoară
venită-aseară din Galaţi...
A scotocit printre saltare,
a scos grăbit un manuscris,
și când fu gata de plecare,
m-a tras de-o parte şi mi-a zis:
- Să nu fii supărat, Ionică,
însă aş vrea să-ţi spun ceva:
acum trei luni fetiţa asta
a fost şi verişoara mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează