de la mișei a smuls averea
și-a smuls de la tirani puterea
și mulți nebuni a spânzurat.
Dar patru inși vorbind în șoapte
l-au dus în giulgiuri învălit
și-n codru cel mai tăinuit
l-au îngropat târziu în noapte.
Cei tari au zis: „A fost mișel!
ne-a prigonit prea multă vreme.”
iar popii fulgerau blesteme
în cei ce mai vorbeau de el:
Nici voie să-și cernească portul,
nici drept să-l plângă n-au avut
și niciodată n-au știut
în ce pământ le doarme mortul.
Și nu vor ști! Căci groapa lui
în blestemat pământ s-ascunde,
nici soare-acolo nu pătrunde,
nici plângerile nimănui.
Jurat-a Iadul să-ngrădească
cu nopți de veci acest mormânt;
iar brazii tac, că nici un vânt
nu-i clatină ca să vorbească.
Dar noaptea-n zare uneori
când e furtună-n depărtare
la margini de-orizont răsare
un fulger alb, târziu spre zori,
Și-ntr-una spre păduri arată
și scapără spre ea mereu;
e, parcă arată Dumnezeu
spre groapa cea de veci uitată.
Iar într-o noapte va lovi -
și spintecată de lumină
fugi-va noaptea cea haină,
și brazii-n flăcări or vorbi:
Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,
ieși-va mortul împărat,
și-n Iadul lor, de unde au plecat
s-or prăbuși tiranii iarăși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează