știu ca n-am făcut prea multe.
De Tine am
tot rezemat cuvintele -
atâta.
Le-am învățat tăcerea Ta
să o asculte
și-asupra tainelor
să nu ridice bâta.
Din peșterile noi,
scoțându-le, pe rând, afară,
s-au minunat când
se văzură-n cer răsfrânte.
și plânseră de bucurie
când aflară
că sunt cuvinte românești
și pot să cânte.
Așa!
Așa precum
luminile preasfinte
din soare curg pe lumi
și timpul îl măsoară,
astfel din muzică
și din străvechi cuvinte
s-a revărsat pe locul ei
această
țară.
Acum, când glasul iernii
îl aud în toamne,
nu voi mărirea lumii
veștedul ei laur,
ci-apropie-mă
Ție
pe de-a-n-tregul,
Doamne,
să ma topesc în corul
stelelor de aur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează