Aştept cu floarea mea de foc în mâni.
Întrerupându-mi preamărite săptămâni,
puternică-mi răsare luna.
În miez de noapte un cutreier sferic.
În spaţiu - râuri, umbre, turnuri, clăi.
Liturgic astrul mă-ntâlneşte-n văi,
dezbracă patria de întuneric.
Sus în lumină ce fragil
apare muntele!
Cetatea zeilor din ochii de copil
uşor se sfarmă ca mătasea veche.
Materia ce sfântă e,
dar numai sunet în ureche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează