Ca și cum luna ar avea ceva de spus
în dragostea-ura care mă leagă de nea
pornise să scrie pe omăt strălucitoare
litere pe care
tot ea le ștergea.
O amenițare poate
sau poate un sfat,
ceva important mi se transmitea,
cuvintele străluceau și țipau
pe câmpul pustiu
ca păunii
trebuia să răspund,
întunericul își ținea respirația,
Palida, zăpadă aștepta,
cu toții credeau
că eu știu
limba moartă a lunii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează