Nu-i sărac acela care
duce veșnic lipsă mare;
traiul său e’năruit
căci prin griji ce-l împresoară
tot mai are ș-o comoară:
sufletul său plin de dor,
imbold de viață’n viitor.
Ci-i sărac bogatul care
toate le-are de’mbuibare,
dar la toate s’a urât,
și pe nimeni n’a iubit.
Inima lui nu simțește,
dragostea nu-l încălzește;
sufletul său e pustiu,
parcă nici nu este viu.
Ce folos de bogăție,
de ce comori ce pot să fie
pe pământul rotogol,
dacă sufletul ți-i gol?!
Ce folos chiar și de viață,
dacă nu te mai răsfață
dragostea, ce’n brațul său
face din om Dumnezeu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează