Bătrânele - Charles Baudelaire

În vechile orașe cu străzi întortocheate
pe unde chiar urâtul surâde-ncântator
pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
făpturi trec garbovite, c-un ce fermecator...

Făcându-și din durere un strop de miere-ascuns
…bătrâna dreaptă încă si mândră sta deoparte...
cu ochii-i de acvilă clipind privea departe;
de marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalță!…

Astfel vă duceți toate, răbdând și fără plângeri
prin hăul de orașe, voi mame ce-ați trăit
cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
al căror nume-odată de toți era rostit.

Voi ce-ați trecut prin glorii, făcând din gratii jocuri
nu vă mai știe nimeni! Cheflii neomenoși
v-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
pe-ai voștri pași fac schime copiii ticăloși.

De soartă rușinate, voi umbre scorojite
ce-n tremur mergeți frânte, lungi ziduri dibuind
nu vă salută nimeni, amarnice ursite!
umane vreascuri doară-n vecie înflorind!

Ruini! Suntem un sânge! Și-un gând, o-ngemănare
solemn, în orice seară vă spun adio, eu!
Dar unde veți fi mâine, voi Eve-octogenare
pe cari cu mâna-i cruntă v-apasă Dumnezeu?