Oameni citind în pictură
greșeala și păcatul, minciuna și prostia
ne bântuie ființa cu aspre frământări
iar noi hrănim nevolnici domoale remușcări
cum cerșetorii-n zdrențe își cresc păducheria.
Păcatele-s cât munții, căințele mărunte,
mărturisirea lașă ne-o răsplătim apoi,
ne reîntoarcem veseli greșelilor din noi
crezând că biete lacrimi ne fac spre ceruri punte.
În pernele pierzării, Satan înșelătorul
ne leagănă făptura de taină, ca un voal,
iar al voinței noastre neprețuit metal
la voia-i se topește cum se destramă norul.
Da, fără de oprire în jocul său ne leagă!
În suflet ne pătrunde cu tot ce e mârșav
și scoborâm cu clipa spre iad în pas bolnav,
iar cloaca ne cuprinde cu-mpuțiciunea-i neagră.
Cum desfrânatul mușcă, dorind împreunarea,
îmbătrânită țâță a târfei, hâd trofeu,
plăcerile oprite le procurăm cu greu,
din stoarsa portocală ne-mai-zâmbind licoarea.
Foind ca milioane de viermi în răscolire,
în cap ne chefuiește un ocean de draci
și Moartea ne respiră și-o respirăm buimaci
intrând în negrul fluviu, gemând a neoprire.
Pumnalul, siluirea, incendiul, otrava,
de n-au ajuns a-și pune blazonul de ponos
pe pânza ce ne-o țese destinul rușinos,
e semn că-al nostru suflet încet își stinge lava.
Dar printre râși, pantere - rânjindu-și bucuria -
șacali, maimuțe, scorpii și vipere-așteptând,
dihănii fioroase urlând, scrâșnind, mușcând
și sufletului nostru sporind menajeria,
e încă o jivină, și poate cea mai rară!
Și chiar de nu se zbate iar chipu-i pare șters,
cu ce plăcere-ar sparge întregul Univers
și lumea-ar inghiți-o cu pofta lui barbară;
dezgustul e! - Cu lacrimi din preajmă adunate,
visează eșafoduri fumându-și pipa lin;
pe monstru-acesta gingaș tu îl cunoști deplin,
- O, cititor fățarnic, - tu, semenul meu, - frate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează