în ştergar şi în catrință, merge-o sprintenă română;
ea la brâu-i poartă furcă şi la sân un pruncuşor,
cu gurita lui lipită de al laptelui izvor.
Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare
și sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
Păsărelele-mprejuru-i zbor voioase şi cântând,
ea zâmbeşte şi tot merge, pruncuşoru-i sărutând.
Iată,-ajunge la fântână, ş-acolo se întâlneşte
c-un drumeţ din lumea-ntreagă, care lung la ea priveşte,
apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină
și vecinei sale-ntinde o cofiţă, albă, plină.
Româncuţa mulțumește, suflă-ncet peste cofiţă
și cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriţă;
iar drumeţul după dânsa bea, fugarul îşi adapă
și se jură că pe lume nu-i aşa de dulce apă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează