Spală-te cu apă ne’ncepută
cum spun vrăjitoarele şi mitul.
Haidem la poarta satului
să privim cum arde Răsăritul.
A trecut un ceas de când cucoşii
și-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toți s-au dus în câmpuri,
numai satul morților mai doarme...
Oare nu ştiau să le vestească
ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morților,
să strigăm pe uliți deşteptarea...
Poate s-or trezi şi muncitorii
zăvorâți în cel din urmă sat:
să-şi dezmorțească brațele
cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.
Ei şi-au lăsat pământurile
mâini străine să le samene,
mâini străine să le secere,
norii să le ude-n trecere,
și să le usuce vânturile...
De ce doarme satul morților?
Pentru ce pe ulițele lui
nimeni nu vesteşte bucuria
gloriilor răsăritului?...
Hai cu mine-n satul morților
să strigăm pe uliți amândoi,
să surâdem crucilor, căci mâine
ne-or muta acolo şi pe noi...
Ne vor rămânea pământurile:
mâini străine să le samene,
mâini străine să le secere,
norii să le ude-n trecere,
și să le usuce vânturile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează