Câte-nțeleg n-am înțeles,
dar aș lua toate câte las,
tot ce-am cules și n-a rămas,
tot ce-a rămas și n-am cules.
Azi, din frântura unui ceas,
eternității aș ști să-mi țes
și, la o margine de șes,
lumi noi mi-aș scrie pe atlas.
Câte-am stricat, câte n-am dres,
le-aș face-acum iconostas
și-aș bea cu sete, tot mai des
pe orice drum, la orice pas,
din ce-a rămas și n-am cules,
din ce-am cules și n-a rămas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează