În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă
- informă nălucire de biblic corăbier, -
și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,
noroade-ntregi, plecate puternicului cer.
E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie
de stropi rigizi întinde zăbrele de oţel.
Corabia aleargă... în negura greoaie,
corabia se-nclină şi-aleargă fără ţel...
Şi cel din urmă creştet de munte se scufundă...
- spre ţărm Stâpâne, spre care Ararat
din bruma depărtării, mă poartă-adânca undă? -
S-a coborât pe ape linţoliu-ntunecat.
Aud cum se destramă un suflet undeva,
departe, în a ploii acidă melopee...
e noapte-n larg... iar Arca te-aştept, Jehova,
pe mările din suflet să fereci curcubee.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează