E prea bătrână biata mea făptură,
cu palmele nevolnice şi reci,
ca un ciulin strivit sub arătură,
dar, rogu-te, iubito, să nu pleci...
Tocmai acum când iată, mi se pare
că-ntineresc, cu tine la un loc,
și toată spaima somnului dispare
și toată carnea-i gata să ia foc...
Ştiu cât de greu îţi vine, dintr-odată,
să înfloreşti, să tremuri, să suspini
și să te simţi lăuntric inundată
de fluviul dureros al unor spini...
Dar n-aştepta mai mult decât se poate
în preapuţinul timpului primi,
răspunsul prielnic ţie, prin de toate
câte ne leagă şi ne pot uimi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează