Mai singur sunt ca niciodată singur
n-am ramură cu umbră și n-am rădăcini
iubito, sunt ca un butuc
pe care un călău retează
scurt
gâturile
păsărilor
migratoare.
Mă voi înroși
de sângele lor nezburat
și voi striga
cât strigă un butuc
în care s-a înfipt toporul.
Ah, păsărilor din văzduh!
Atâta vreme cât
nu am să vă-nțeleg pe voi
vă voi iubi.
Dar când
eu am să vă-nțeleg pe voi,
eu niciodată
n-am să pot
să vă iubesc!
Ah, păsări moarte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează