Ieri seară, după cină
plictisită de-atâta fericire
de rutină
m-ai cumpărat, iubito
pe-o poală peticită de lumină.
Nu știu de prețu-i bun sau rău
și chiar nu vreau să știu
mă jur pe bunul Dumnezeu.
Eram al meu
eram stăpân pe mine
mă împăcam cu mine bine
uneori
pâinea mi-o câștigam
ca fiecare
eram și sunt păstor de nori
și mai spălam și ploaia pe spinare
alteori.
Acuma sunt al tău, iubito
dar m-ai uitat într-un sertar
cu gratii întârziate din fildeș și stejar
strunjite de un celebru ebenist
împart destinul inutil și trist
cu alte zeci și sute de bricege
nu știu din mine ce se va alege.
Se zice că
astepți să prinzi un preț mai mare
sau să mă schimbi pe-un coș de rufe
din nuiele rare
Eu stau închis ca melodia-n note
între atâtea surate poliglote
ca ibrișimul arestat în papiotă
timpul își pierde timpul
și nu-nțelege nici-o iotă.
Eu stau și sunt și-aștept
aceeași plictiseală zarafă
să îți sărute gropița de sub ceafă
și-ncoronând aceeași cină
sa te îndemne iar la joacă
de-a precupeața de lumină, iubito
fosta mea regină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează