Sunt un pod peste râu,
către tine mereu,
pe nimic sprijinit,
doar pe sufletul meu.
Acest râu nemilos
mă va sparge-n bucăți,
starea mea o-nţeleg,
dar şi tu seama dă-ţi.
Sunt un pod peste râu,
pe pilonii mei trişti,
către tine mereu,
însă tu nu exişti.
Nu-nţelegi că mi-e greu,
că mi-e frig şi urât,
simt greoi şi sunt fix,
sunt un pod şi atât.
Unde-apuc să mă duc
sunt silit să rămân
că miroase a fier,
că miroase a fân.
Şi deodată-nţeleg
că sunt trist în zadar,
pe pilonii mei trişti
mă cuprind şi tresar.
Tu simţi tot ce simt eu,
ba mai grav, ba mai mult,
plânsul tău permanent
îl preiau şi-l ascult.
Şi dau parcă ecou
și vibrez în alt mod,
în picioare călcat
ca un om, ca un pod.
Sunt un pod peste râu,
sunt un pod peste mers,
câte vânturi m-au scris,
câte ploi m-au tot şters.
Dar tu nu eşti pe mal,
dar tu nu eşti cu ei,
dar tu nu mă striveşti,
tu mă ţii şi mă bei.
Sunt un pod ridicat
peste-un râu incomod,
sunt un pod, eşti un râu,
ești un râu, sunt un pod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează